Astăzi, 11 decembrie 2025, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim, în Biserica „Sfîntul Arhanghel Mihail” din orașul Otaci a avut loc spovedania slujitorilor din sectorul I și II ale Blagociniei Ocnița.După săvîrșirea Tainei Sfintei Spovedanii, clerul s-a unit în rugăciune la Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în sobor și condusă de blagocinii ambelor sectoare ale Blagociniei Ocnița.În astfel de clipe pline de evlavie, cînd „într-un glas și într-o inimă” ne rugăm lui Dumnezeu în sfîntul locaș și ne învrednicim de marele dar al Tainei Sfintei Euharistii, simțim cu adevărat că în Hristos suntem un singur Trup, mădulare ale Sfintei Biserici, frați și surori în Domnul.Această întîlnire duhovnicească a întărit legătura frățească dintre slujitorii Bisericii și a adus tuturor bucurie duhovnicească și pace în suflete.
Întîlnirea duhovnicească a clerului din Blagocinia Ocnița: Spovedanie și Sfînta Liturghie la Biserica „Sfîntul Arhanghel Mihail” din Otaci

Предыдущая запись
Adunarea preoților din Blagocinia Edineț la Catedrala „Sfîntul Vasile cel Mare”
Следующая запись
Activitatea obștii de surori milostive de pe lîngă Catedrala Episcopală din Briceni.
Свежие записи
- Liturghie arhierească în parohia „Sfîntul Ierarh Nicolae” din satul Braicău 25.05.2026
- Duminica a VII-a după Paşti la Catedrala „Sfîntul Ierarh Nicolae” din orașul Orhei 24.05.2026
- Liturghie arhierească cu prilejul hramului Catedralei „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Dondușeni 23.05.2026
- Hramul Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. 22.05.2026
- Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat Preasfințitului Nicolae, Episcop Ceadîr-lunga, cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor 21.05.2026
Рубрики
- ACTIVITATE SOCIALĂ ŞI CARITATE (2)
- Botez (1)
- CATEHIZARE ŞI MISIONARISM (1)
- INDICAȚII TIPICONALE 2024 (4)
- ÎNVĂŢĂMÎNT RELIGIOS ŞI ACTIVITATE PASTORALĂ (6)
- Știri (372)
- Știri Parohiale (18)
- Uncategorized (411)
