În Duminica Pogorîrii Sfîntului Duh, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește marele praznic al Sfintei Treimi, comunitatea parohială a Bisericii „Sfînta Treime” din comuna Larga, raionul Briceni, și-a sărbătorit cu aleasă bucurie hramul sfîntului locaș.
Cu acest prilej, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrșită de către Ierarhii Eparhiei de Edineț și Briceni, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, și Preasfințitul Patrocl, Episcop-vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de sfințire a noii picturi a sfîntului locaș, lucrare realizată spre înfrumusețarea și înnoirea casei lui Dumnezeu.
În cadrul Vohodului Mic, parohul bisericii, protoiereul Dimitrie Ieșanu, pentru slujirea sa rodnică și jertfelnică în ogorul Bisericii lui Hristos, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost decorat de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicodim cu Ordinul „Sfîntul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”. De asemenea, clericul bisericii, protodiaconul Ioan Ieșanu, a fost distins cu dreptul de a purta camilavcă, ca semn al aprecierii pentru slujirea sa devotată.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Bălți, care a înfrumusețat slujba prin cîntări alese, executate conform tipicului praznicului.
Potrivit rînduielii bisericești a acestei zile, după Sfînta Liturghie a fost săvîrșită Vecernia Mare a Pogorîrii Sfîntului Duh, în cadrul căreia au fost citite rugăciunile plecării genunchilor.
La încheierea slujbei, cei doi ierarhi au adresat credincioșilor cuvinte de învățătură, evidențiind semnificația duhovnicească a praznicului Sfintei Treimi și importanța lucrării Duhului Sfînt în viața Bisericii și a fiecărui creștin.
Totodată, Înaltpreasfințiile Lor au adus cuvinte de mulțumire și apreciere ctitorilor și binefăcătorilor sfîntului locaș, oferindu-le distincții bisericești pentru contribuția adusă la edificarea și înfrumusețarea bisericii.
La această sărbătoare au participat numeroși credincioși, precum și oficialități publice, dintre care Domnul Serafim Urecheanu și Domnul Victor Bulgari, primarul comunei Larga, care se numără printre principalii ctitori și susținători ai acestui sfînt locaș.
Biserica de lemn „Sfînta Treime” din satul Larga (raionul Briceni) este un monument arhitectural de importanță națională. Construită în anul 1897 de către boierul Nicolae Krupenski, este situată în centrul localității și reprezintă una dintre puținele biserici de lemn vechi păstrate în Republica Moldova.
















