Duminica 30 august 2026, în ziua pomenirii Sfîntului Mucenic Patrocl din Tricasini, la Mănăstirea „Sfînta Treime” – Rudi a fost săvîrșită Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, prilejuită sărbătorii ocrotitorului ceresc al Preasfințitului Episcop Patrocl de Dondușeni.
Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, împreună cu omagiatul zilei, Preasfințitul Patrocl, Episcop de Dondușeni. Ierarhii au fost înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, obștea monahală a mănăstirii și numeroși creștini veniți să se roage împreună în această zi de praznic.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri speciale pentru Preasfințitul Episcop Patrocl, rugînd pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască sănătate, putere sufletească și trupească, pace și ajutor de Sus, precum și mila și binecuvîntarea Sa în nobila slujire arhierească încredințată.
Totodată, în cadrul slujbei de astăzi au fost înălțate rugăciuni pentru sufletul nou-adormitului protoiereu Ioan Cotelea, tatăl secretarului Eparhiei noastre, protoiereul Adrian Cotelea. Cei prezenți s-au rugat Domnului pentru iertarea păcatelor și odihna sufletului adormitului Său slujitor, precum și pentru mîngîierea și întărirea duhovnicească a familiei îndoliate.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvîrșit un Te Deum de mulțumire, aducînd slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și pentru darurile revărsate asupra obștii monahale și a credincioșilor.
În cuvîntul său, Înaltpreasfințitul Nicodim l-a felicitat pe omagiatul zilei, Preasfințitul Episcop Patrocl, cu prilejul zilei onomastice, dorindu-i sănătate, pace și întărire sufletească, ani mulți și binecuvîntați în slujirea arhierească, precum și ajutorul și mijlocirea Sfîntului Mucenic Patrocl în toate lucrările sale spre slava lui Dumnezeu și spre binele Sfintei Sale Biserici.
La rîndul său, Preasfințitul Patrocl a mulțumit Înaltpreasfințitului Nicodim, clerului, obștii monahale și tuturor credincioșilor pentru rugăciune, dragoste și împreuna-prăznuire, încredințîndu-i pe toți purtării de grijă și binecuvîntării lui Dumnezeu.






















