Marți 20 august 2024, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni a fost prezent la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, cu prilejul hramului acestei vetre monahale.
Mănăstirea Călărășeuca și-a sărbătorit astăzi hramul de vară închinat Sfîntului Ierarh Mitrofan, primul Episcop al Eparhiei de Voronej (1832). Încă de la primele ore ale dimineții, foarte mulți credincioși au ajuns în lăcașul sfînt, pentru a participa la Liturghie arhierească, săvîrșită de către Înaltpreasfințitul Nicodim, înconjurat de un sobor de clerici.
În cuvîntul său de învăţătură adresîndu-se celor prezenți, Ierarhul a spus: „Trăim un timp în care diavolul s-a pornit cu îndărătnicie să distrugă făpturile omenești, făcîndu-le să se prosterneze în fața noilor idoli: plăcerea, banii, necurăția. Lumea întreagă se îndreaptă către o stricăciune generală, întețindu-se ura și egoismul, înmulțindu-se violențele și războaiele. Răul se răspîndește ca un cancer înfiorător. Anii pe care-i străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar, în cele din urmă, va birui Hristos”.
Ierarhul a îndemnat pe cei prezenţi să înveţe statornicia în credinţă, din pilda vieţii Sfîntului Ierarh Mitrofan: „avîndu-i pe Hristos în inima sa, aceșt sfînt a rămas neclint în credinţă. Nimic nu a putut să smulgă din sufletil lui rîvna după credința adevărată, să îndepărteze pe el, de Cel pe care Îl iubea foarte mult, de Hristos”.
Vladica a menționat: „dacă Hristos va fi centrul vieții noastre și va locui în inimile noastre, vom putea, asemenea Sfîntului Ierarh Mitrofan să rămînem statornici în credinţă, necătînd la ispitele acestor timpuri grele”.
Sfînta Liturghie a fost urmată de înconjurarea în procesiune solemnă a sfîntului locaș, cu icoana Sfîntului Ierarh Mitrofan, de către arhiereu, soborul slujitorilor și mulțimea credincioșilor, și slujba unui Te Deum cu o rugăciune către sfîntul cinstit în această zi.
În cinstea sărbătorii, toți credincioșii prezenți la slujbă au fost invitați să ia parte la o agapă de post pregătită cu multă dragoste de viețuitoarele mănăstirii.
* * * * *
Mănăstirea Călărăşeuca se află la nordul Republicii Moldova, la aproximativ 180 km de Chişinău, pe malul Nistrului. Acest loc deosebit de frumos are o istorie aparte.
Mănăstirea a fost înfiinţată în anii 1600 de către doi călugări veniţi din Ierusalim. A fost fondată ca schit al mănăstirii „Sf. Sava” din Iaşi şi se supunea „Frăţiei Sfântului Mormânt” din Ierusalim, fiind condusă de Patriarhii Ierusalimului.
Prima atestare documentară datează din 1648, când a fost construită o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” care a devenit şi hramul mănăstirii. În decursul timpului i-au fost donate moşii de către domnii Moldovei şi boierii schitului. Astfel că, la începutul secolului al XIX-lea mănăstirea deţinea circa 13945,6 hectare de pământuri.
În 1781 biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost reconstruită în biserică din piatră, având şi rol de fortăreaţă în perioada năvălirii duşmanilor externi. Pereţii ei sunt de 1,5 m grosime, iar uşa de la intrare este confecţionată din lemn de stejar şi ferecată în metal. La un nivel înalt se află ambrazuri înguste de unde se putea trage cu o armă. În 1813 schitul devine mănăstire şi este condusă de eparhia Chişinăului. În 1853 pe teritoriul mănăstirii a fost construită din lemn a doua biserică cu hramul „Sf. Ierarh Mitrofan de Voronej”.
Pe parcursul istoriei mănăstirea a avut mai mulţi stareţi. Ultimul fiind egumenul Iona, care, împreuna cu fraţii, a reconstruit biserica de lemn „Sf. Ierarh Mitrofan” în biserică de piatră de proporţii mai mari, ca un edificiu de cult cu două corpuri de chilii dispuse lateral.
În 1916 călugării au fost transferaţi la mănăstirea Dobruşa, iar în locul lor din oraşul polonez Virovo au venit, cu binecuvânatrea arhiepiscopului Chişinăului, egumena Ambrosia cu surorile unei mănăstiri ruseşti. Cu timpul s-au adunat mai multe surori, şi din Moldova, şi din Ucraina, formând o obşte de peste 120 de maici.
Apoi mănăstirea a cunoscut o înflorire atât spirituală, cât şi materială. Dar odată cu instalarea puterii sovietice s-au început prigonirile. Mănăstirii i s-au impus impozite enorme, s-a interzis primirea pelerinilor şi primirea în obşte a surorilor tinere. S-a confiscat pământul. Iar pe 8 iunie 1961 mănăstirea a fost închisă. Patru măici au plecat la mănăstirea Japca, iar celelalte s-au stabilit cu traiul la rude.
Mănăstirea a fost transformată în spital pentru bolnavi de tuberculoză şi tabără de pionieri. Mai bine de 10 ani aici a funcţionat o şcoală-internat. Trei ani mănăstirea a fost abandonată în voia soartei.
La 3 mai 1991 mănăstirea a fost redeschisă. Printre primele măicuţe au fost monahia Emilia (Bubulici), Serafima (Solonari) şi Feodosia (Ogorodnic). În martie 1999 este numită egumenă maica stariţă Eufrosinia. Sub conducerea ei creşte obştea monahală şi încep lucrările de reconstrucţie şi amenajare a mănăstirii.
În soborul mănăstirii se află două răcliţe cu moşte: moaştele sfinţilor din Lavra Kievo-Pecersk şi părticele din moaştele diferitor sfinţi cinstiţi de biserica ortodoxă. În apropierea mnăstirii, în pădure, pe malul unui pârâiaş se află trei izvoare. Încă din vechime era cunoscută puterea miraculoasă a apelor de a vindeca diferite boli trupeşti şi sufleteşti. În stânca ce domină mănăstirea se află o peşteră. Se spune că din timpuri străvechi , de când s-a înfiinţat mănăstirea şi până la începutul secolului al XX-lea, în peşteră şi-au găsit adăpostul călugări asceţi, iubitori de linişte şi nevoinţe grele.
Slujbele în Sfânta mănăstire se oficiază zilnic.
Hramurile mănăstirii: 20 august – sărbătoarea Sf. Ierarh Mitrofan; 28 august – Adormirea Maicii Domnului; 6 decembrie – hramul de iarnă a Sf.Mitrofan.
