În Duminica dinaintea Naşterii Domnului nosru Iisus Hristos, a Sfinţilor Părinţi după trup ai Mîntuitorului, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor ai sfîntului lăcaș.
După citirea pericopei evanghelice din aceasta Duminică, Ierarhul a ținut un cuvînt de învățătură în care subliniat importanța pregătirii drumului de venire a Mîntuitorului pe pămînt. Acest drum a fost lung dar făgăduit de Tatăl încă de la căderea omului. Tot odată Arhiereul a menționat că noi oamenii muritori și urmașii lui Hristos trebuie să ne pregătim ieslea sufletului pentru ca Hristos să se nască și în inimile noastre. De asemenea, Maică Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, este chivotul ales dintre noi oamenii după pronia lui Dumnezeu, în care Hristos a sălășluit și de unde s-a născut în ieslea Betleemului.
La final credincioșii care au luat binecuvîntare de la duhovnic s-au împărtășit cu Trupul Mîntuitorului și și-au umplut cugetele de Hrana Dumnezeiască, continuînd pregătirea pentru Marețul Praznic al Nașterii Domnului.
Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Articolul anterior
Pomenirea Sfintei Marei Mucenițe Anastasia la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.
Articolul următor
Ceasurile Împărătești, Obednița și Dumnezeiaca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei în ajunul mărețului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos
Articole recente
- ANUNȚ. Programul funeraliilor nouadormitei preotese Maria Bulat, fiica Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni 15.10.2026
- Slujire Arhierească de hramul Catedralei „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni 14.10.2026
- Mesaj de condoleanțe adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, în legătură cu trecerea la cele veșnice a fiicei sale, preoteasa Maria Bulat 13.10.2026
- Miercuri. Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și soborul Sfinților Ocrotitori ai Moldovei. 13.10.2026
- Înaltpreasfințitul Nicodim a coliturghisit cu Mitropolitul Vladimir în biserica „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Rublenița, raionul Soroca 11.10.2026
Categorii
- ACTIVITATE PASTORALĂ ÎN INSTITUŢIILE PENITENCIARE (1)
- ACTIVITATE SOCIALĂ ŞI CARITATE (2)
- Apariții Editoriale (1)
- Botez (20)
- CATEHIZARE ŞI MISIONARISM (2)
- Cununie (2)
- INDICAȚII TIPICONALE 2024 (6)
- ÎNVĂŢĂMÎNT RELIGIOS ŞI ACTIVITATE PASTORALĂ (6)
- RELAŢII CU MASS-MEDIA (1)
- RESTAURĂRI ŞI PICTURI (1)
- Știri (789)
- Uncategorized (6)
- Viața Parohială (18)
























