Sîmbătă, în a 7-a săptămînă după Paști. Pomenirea celor adormiți. A treia aflare a cinstitului cap al Sf. Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (slujba sfîntului se va cînta joi, 23 mai).

 Se săvîrșește doar slujba celor adormiți din Penticostar.

 

La Vecernie: La «Doamne, strigat-am», stihirile pe 6: 3 stihiri mucenicești din Octoih, gl. 6 și 3 – ale morților, gl. 8. «Slavă» gl. 8: «Plîng și mă tînguiesc…»; «Și acum» gl. 6: «Cine nu te va ferici…» (Penticostar).

În loc de  Prochimen: «Aliluia», gl. 8, cu stihurile celor adormiți.

La Stihoavnă: stihirile cu stihurile din Penticostar, gl. 6; «Slavă»: «Început și chip mi-a fost…»; «Și acum…»: «Cu rugăciunile aceleia…».

La tropare: trop., gl. 8: «Cel ce prin adîncul înțelepciunii…»;  «Slavă…, Și acum»: «Pe tine zid și liman…».

 

La Utrenie: În loc de «Dumnezeu este Domnul» se cîntă: «Aliluia», gl. 8 cu stihurile celor adormiți. Trop., gl. 8: «Cel ce prin adîncul înțelepciunii…» (de 2 ori), «Slavă…, Și acum»: «Pe tine zid și liman…».

Catisma 16. Ectenia mică (obișnuită). Sedealna din Penticostar, gl. 6.

Catisma 17 se împarte în 2 stări: starea 1: stihurile 1 – 4 le cîntă corul, iar stihurile 5 – 89 – le citește preotul; stihurile 90 – 93 – le cîntă corul. Starea 2: primele 4 stihuri (94 – 97) și ultimile 4 stihuri (173 – 176) din starea a doua – le cîntă corul, iar stihurile 98 – 172 le citește preotul.

La prima stare, după fiecare stih citit de preot, corul cîntă stihul: «Binecuvîntat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale». La sfîrșitul primei stări, diaconul sau, în lipsa lui preotul, spune ectenia mică morțească.

Cînd preotul citește starea a 2-a, corul cîntă stihul: «Al Tău sînt eu, mîntuiește-mă».