Luni, 28 iulie 2025, sub zidurile Catadralei Arhierești îmbibate de har ale Sfîntului Ierarh Nicolae, din orașul Orhei, tinerii Mihail și Milania și-au jurat în fața sfîntului altat în iubire unul către altul, călăuziţi de acum înainte, pe drumul vieţii de familie de naşii lor protoiereul Dorin şi preoteasa Xenia Leurda.
Taina Sfintei Cununii asupra ipodiaconului Mihail și Milania Veveriță, a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvîntul său de felicitare adresat mirilor, Ierarhul le-a urat ca legătura dragostei care-i unește în prezent și care a fost binecuvîntată la această slujbă să nu slăbească pînă la sfîrșitul vieții lor, întărită fiind prin credință, rugăciune, susținere reciprocă și naștere de prunci. Tinerii au primit în dar o icoană și Sfîntă Scriptură.
























